Ce este bine să faci pe timp de epidemie?

Vedeta sezonului, faimosul nou coronavirus, m-a inspirat să mă gândesc la redactarea acestui articol. Da fapt ideea mi-a venit dintr-o necesitate, necesitatea de a găsi medote de a-mi petrece timpul fără să o iau razna, în timp ce #stauacasă.

Chiar dacă lucrez deja de acasă și îmi petrec o (prea) mare parte din timp între pereții mei preferați, gândul că va fi necesar să mă izolez și mai mult în acest spațiu, a trezit o mini-panică în mine. Asta pentru că poate fi foarte deprimant să fii efectiv nevoit să rămâi în același loc mai multe zile la rând.

Unii îi spun auto-izolare, alți o pot numi „auto-arest la domiciliu”. Dacă ești în situația asta, ce este bine să faci? Cum să treci peste o perioadă atât de sensibilă fără să pătrundă în tine ceva mai grav decât un virus: depresia? Iată câteva sugestii mai jos:

Nu „STAU” acasă, doar rămân acolo – 13 idei de activități când ești în auto-izolare

1. Învață ceva nou

Printre primele lucruri la care m-am gândit atunci când am realizat că voi sta (și) mai mult în casă, a fost să îmi folosesc o parte timp pentru a învăța ceva nou. În cazul meu ceva nou înseamnă să studiez mai bine platforma Pinterest și să văd cum o pot folosi pentru a-mi face treaba mai bine.

În cazul tău poate fi vorba de total altceva. De exemplu, ai putea să înveți cum să croșetezi, cum să croiești sau să modifici haine, cum să ai grijă de plante sau cum să pui gresie și faianță.

O activitate nouă îți va da acel entuziasm și acea energie pozitivă de care ai nevoie pentru a nu o lua razna.

Extra TIP: în semn de solidaritate unele companii ar putea oferi gratuit unele cursuri online. Caută-le și vezi ce descoperi.

2. Citește

În tot acest timp crierul tău va vrea să facă ce este mai ușor: să se uite la știri și la chesti random și nefolositoare pe telefon. Treaba ta este să îl disciplinezi și să nu îl lași să își facă de cap. Asta pentru că la sfârșitul zilei va lovi cu arma lui secretă: sentimente de inutilitate, dezamăgire și vină. Aceasta este rețeta perfectă pentru proasta dispoziție.

În schimb investește timp pentru a citi mai mult, orice îți face cu adevărat plăcere. Nu trebuie să fie neapărat romane grele. Poți să citești o revistă foarte bine făcută, cum este D.O.R sau cărți de dezvoltare personală. Asigură-te doar că vei deprinde informații de care te vei putea folosi ulterior.


Profită de reduceri și comandă online cărțile pe care ai dorit de mult timp să le citești.


3. Gătește cu proviziile pe care le-ai făcut atât de bine

Dacă ai fost printre acele persoane care s-au îmbulzit cu groază și au umplut coșul de cumpărături cu 30 de kile de făină de tot felul și 3 baxuri de ulei, e timpul să gătești cu acestea. Nu prea te pricepi? Stai liniștit, nu ai altceva mai bun de făcut decât să încerci să nu o dai în bară.

Dacă am învățat ceva în toți anii pe care i-am trăit (un număr modest), este că gătitul e una dintre cele mai recompensatoare activități pe care le poți face vreodată. Aproape nimic nu mă ajută să mă relaxez, să mă deconectez de stres și să mă bucur efectiv de moment, așa cum o face gătitul.

Încearcă să faci rețete noi din alimente accesibile. Îți recomand să te uiți la rețetele propuse de Jamila (bineînțeles), Prăjiturela, Mihai Gătește și Teo`s Kitchen. Ei sunt cei mai buni și dacă nu ești prea priceput, deoarece au rețete ușor de urmărit. Poate e o ocazie bună și să folosești unele ustensile și aparate de bucătărie care strâng praful prin sertarele tale.

Nu uita să fii atent și la ce mănânci. Găsești aici magazinul meu preferat cu produse sănătoase.

4. Fă sport

Repet: nu „sta” acasă. Dacă vrei să fii trist, negativist și să simți că nu mai trece timpul odată, nu ai decât să stai în pat toată ziua.

Din punctul meu de vedere însă, sportul nu se compară cu niciun antidepresiv. La fel ca gătitul, după ce faci mișcare și numai 10 minute, la final te vei simți mândru de tine, mai energic (paradoxal) și mai sănătos. Știu ce vorbesc pentru că am probat metoda asta și face minuni.

Așa că fă mișcare acasă. Mie îmi plac cel mai mult exercițiile propuse de Blogilates. Sunt potrivite pentru apartament, sunt scurte și eficiente. În plus, nu ai nevoie de echipament special pentru a le face.

5. Joacă-te

Nu doar jocuri video. Asta sunt bune, atâta timp cât mai ai pe cineva lângă tine cu care te poți distra și cu care mai poți socializa. Așa tu, de capul tău, doar o sa te enervezi.

Ce vreau este să îți recomand sunt însă jocurile de societate. Și aici poți alege ce vrei tu, de la cele mai ieftine opțiuni la unele puțin mai elaborate. Preferatele noastre sunt:

  • Moara – ai nevoie de un pix și o hârtie ca sa faci foaia de joc, niște mazăre și grăunțe sau orice altceva pentru „pioni”.
  • Nu te supăra frate – ăsta ne place să îl jucăm și online în varianta Ludo.
  • Catan – Am descoperit Catan acum câțiva ani și este genial. Ne gândim serios să ne luăm o extensie la toamnă să avem ce face pe iarnă. Noi l-am luat de aici.
  • Carcassone – Unul dintre cele mai subestimate board games de pe piață, este un joc foarte bine gândit, care se poate rejuca la nesfârșit deoarece nu va fi niciodată la fel. Noi avem Big Box-ul cu 11 variante de joc, pe care îl recomand din inimă. De aici îl poți lua și tu.
  • Pandemic – Ha ha ha, ce glumă bună! Am achiziționat Pandemic în toamna asta și trebuie să recunosc că, datorită jocului, privesc cu total alți ochi pandemia cu COVID-19. Este probabil cel mai bun joc pe care l-am jucat și te ajută chiar să înțelegi mult mai bine cum se răspândește o epidemie și la ce poate ajunge. Dacă dai click aici poți să îl comanzi online.


6. Relaxează-te

Cel puțin în primele zile, folosește timpul pentru a te relaxa. Fă ce crezi tu că te ajută. De la văzut un serial din cap în coadă pe Netflix, la a face curat ca la carte (dacă asta te ajută). Dansează în casă, ascultă muzica preferată, dormi.

Este important să scapi de încordarea cu care ești încărcat din cauza panicii care s-a instalat peste tot, pentru a putea reacționa mai bine provocărilor care vor urma în viitor.

7. Gradinarește

Vine, vine priiiiimăvaaaraaa, se așterne coronavirus în toată țara! Nu așa era cântecul, nu?

Cu sau fără epidemie, tot primăvară este. Așa că, dacă locuiești la casă, ori dacă ai nișe pământ și semințe în apartament, apucă-te și plantează ceva.

Anul trecut am început să gust cel mai bine plăcerea pe care grădinăritul ți-o poate aduce. E fantastc numai să stai să observi cum dintr-o sămânță pe care nici nu o vezi bine, iese o plantă care nu exista efectiv înainte. Asta te ajută mai ales dacă nu ai copii sau animale de companie să fii ocupat cu ceva care e chiar folositor.

8. Sună-ți prietenii

Virusul nu se transmite prin telefon, video sau mesaje. Așa că nu trebuie să te izolezi în așa hal încât să uite lumea de tine. Dacă simți că vrei să vorbești cu cineva, dă un telefon, chiar mai multe. Nu uita că alții sunt la fel de îngrijorați ca tine și le-ar face bine să poarte o discuție plăcută cu o persoană dragă.

Doar nu vorbi despre virus. Nenea și tanti de la știri sunt plătiți să facă asta, tu nu, așa că fă doar treaba ta, lasă-i pe ei să o facă pe a lor. Există multe subiecte care chiar merită să fie discutate.

Dacă nu știi ce să le spui, te poți inspira din articolul acesta pe care l-am scris acum mai mult timp, dar care este încă actual.

9. Investește timp în dezvoltarea ta

Ești elev sau angajat? Cum ar fi să profiți de perioada asta pentru a deveni o versiune mai bună a ta. Imaginează-ți că te poți întoarce la muncă fiind un angajat mai bun. Caută online metode de exersare care să te ajute să îți faci treaba mai bine și mai rapid.

Încă ceva, este posibil ca economia să o ia razna rău și să fie nevoie să se facă disponibilizări în multe domenii. Așa că este o idee bună să fii foarte bun la ceea ce faci. Asta îi va motiva pe angajatori să te păstreze sau pe alții să te angajeze.

10. Curățenie

Că doar e primăvară, nu? Acum este momentul ideal să aspiri pe după mobilă, să ștergi praful de pe frigider, să speli covorul, să scapi de obiecte degeaba din casă și să organizezi tot.

Să stai într-un spațiu curat este esențial, nu doar pentru o bună sănătate fizică, ci și pentru una psihică. Este dovedit că cei care trăiesc în spații curate și ordonate, au o stare emoțională mai bună, sunt mai creativi și mai productivi.

Mie îmi place mult metoda KomMari pentru organizare. Cât despre produse de curățenie, dacă nu ai un stoc deja, comandă online, nu merge în magazin să le iei. Aici am găsit prețuri bune.

11. DIY

Ai un board pe Pinterest cu o droaie de proiecte DIY pe care tot ai vrut să le faci, dar nu ai avut când. Ei bine, acum este momentul ideal. Implică și copiii în astfel de proiecte, dacă este cazul. Se vor distra de minune.

12. Ai grija de bani

Un citat biblic care îmi răsună mult în minte zilele astea este acesta: „Cel prevăzător vede nenorocirea și se ascunde!”. Având în vedere că economia este posibil să fie grav lovită de această pandemie, este recomandat să „cotăm de bani”, așa cum spuneau bunicii mei.

Asta înseamnă că e bine să limitezi cheltuielile la elemente de strictă necesitate, cel puțin pentru câteva luni de zile. Cumpărăturile online s-ar putea să fie o opțiune bună în acest sens, având posibilitatea să urmărești mai bine piața și să achiziționezi produse la cel mai bun preț, în timp ce te expui cât mai puțin la pericolul de a contracta un virus.

13. Ai grijă de tine

Atunci când stai mult timp acasă, poate fi tentant să stai mereu doar în pijamale, cu părul nepieptănat și așa mai departe. Din experiența mea anterioară însă, am înțeles cât de important este să ai grijă de aspectul tău, chiar dacă nu te văd alții.

Din când în când poartă machiaj, chiar dacă te vei vedea doar tu în oglindă. Vei fi surprinsă de cât de bine te vei simții. De asemenea, realizează că fiecare seară poate să devină o sesiune de SPA. În sfârșit ai ocazia să consumi toate cremele de corp pe care le ai în casă. Cel puțin eu asta am de gând să fac. Nu sta murdar și nici în haine murdare deoarece starea ta de spirit va avea mult de suferit dacă nu te îngrijești.

Este posibil ca produsele de makeup să fie disponibile la reduceri în această perioadă. Mie îmi plac mult cele de aici și poate găsești și tu ceva ce să îți placă.

Ce să nu faci de epidemia asta?

Nu te uita într-una la știri

Este foarte bine și lăudabil că vrei să te informezi. Totuși, gândește-te la ce îți vei supune mintea dacă ore întregi o vei hrăni doar cu informații negative, deoarece nu te poți aștepta să vezi altceva la știri. Televiziunile de profil exploatează tendința oamenilor de a fi mai atrași de scenariile negative. De aceea, de cele mai multe ori vei vedea doar fețe serioase, încruntate și chiar mânioase. Cum te va ajuta asta să treci mai bine peste această perioadă oricum deprimantă?

Nu sta toată ziua pe Netflix și rețele de socializare

Nu mă înțelege greșit, abia aștept să am timp ca să mă uit la divertismentele mele preferate. Totuși, să stai ore întregi făcând doar asta, zile la rând, poate fi un pericol. La un moment dat, îți vei da seama că irosești mult timp, te vei simți vinovat, vei fi trist și îți va fi mult mai greu să mai găsești bucurie în aceste forme de destindere.

Nu te uita mereu la comentariile oamenilor de pe social media

Pe Facebook și alte canale de comunicare toată lumea este un expert. Oamenii comentează mereu orice le trece prin cap. Unii se pot exprima cu multă convingere, dar informația pe care o transmit s-ar putea să nu fie veridică. Din acest motiv, nu îți pierde timpul citind și urmărind comentariile lor.

Dacă ai alte recomandări, te invit să le lași în comentarii!

!!! Acest articol conține link-uri de afiliere. Accesându-le poți susține blogul. Tu nu vei plăti nimic în plus, iar eu voi primi un mic comision din vânzări. Bineînțeles, ți-am recomandat doar produse pe care le-am folosit sau magazine online de unde am făcut cumpărături. Mulțumesc!

You may also like

Lasă un răspuns