Am testat produse anti-poluare de la LifeCare!

În momentul în care am primit aceste produse, nu am putut să nu mă întreb dacă într-adevăr avem nevoie de skincare anti-poluare. Fiind obișnuită să depistez foarte rapid strategiile de marketing ale companiilor din industria de beauty, trebuie să recunosc că am fost sceptică și în privința produselor din gama Treasured Rose de la Life Care.

Si aceasta este prezentată ca fiind o variantă ce ajută la combaterea efectelor negative ale poluării asupra pielii. După ce am citit puțin despre subiect, mi-am dat seama că nivelul tot mai ridicat de poluare, ne afectează cu adevărat pielea. Dar chiar avem nevoie de produse pentru a o proteja?

Da și nu. Adevărul este că produsele de îngrijire a pielii, indiferent că sunt etichetate sau nu ca fiind destinate protejării împotriva efectelor poluării, pot proteja într-o anumită măsură pielea. Ele reușesc asta prin faptul că hidratează și vitaminizează acest strat. Așadar, sunt bune produsele anti-poluare? Categoric! Dar acesta nu este unicul lor scop.

Crema de corp Treasured Rose Biotissima Life Care

Îmi place la nebunie crema asta de corp. Are un parfum foarte fin și atrăgător. Conține apă de trandafir, ceea ce contribuie la o hidratare profundă a pielii. Textura este ușoară, iar produsul se absoarbe rapid în piele. Îmi place să o folosesc mai ales după duș și aș recomanda-o cu drag oricui.

Gel de duș și spumant de baie Treasured Rose Biotissima Life Care

Un produs din aceeași gamă, al cărui miros face toți banii. Aceeași aromă plăcută a cremei se regăsește și în acest produs pentru duș. Personal, nu l-am folosit ca spumant de baie, deoarece nu avem o cadă, dar ca gel de duș își face treaba minunat.

Ambele produse pot fi găsite aici.

Tu ce părere ai? Avem nevoie de produse anti-poluare sau este doar o altă strategie de marketing de care ne lăsăm păcăliți? Aștept răspunsul în comentarii.

You may also like

Lasă un răspuns