Cum să pictezi cu creioane? – Wax Aquarell Koh-I-Noor

Hellooo! Luiza is back! Iar astăzi vorbim iar despre produsele Koh-I-Noor. Mai exact pastelurile/creioanele Wax Aquarell (set de 12) (pe parcursul articolului am să le numesc și pasteluri și creioane deoarece atunci când le caut online le găsesc și sub denumirea de creioane, și sub denumirea de pasteluri…)

 

Ce sunt?

Deci… Ce sunt astea? Cum să explic.. hmm.

Gândiți-vă la creioanele cerate, da? Acum luați creioanele cerate și gândiți-vă la varianta 2.0.
Bum! Wax Aquarell! :))

Ok… Poate nu mi-a ieșit, încerc din nou.

Deci acuarelele și creioanele cerate s-au îndrăgostit, s-au căsătorit și au făcut un copil…

Ok, încerc din nou x2.

Aceste creioane sunt tot creioane cerate doar că, sunt: acuarelabile, mult mai pigmentate, super moi. Atât de moi încât atunci când sunt în cutie vin cu un burete deasupra ca să nu se transfere culoarea pe carton. Sunt atât de moi încât de transferă și pe piele super ușor. De asemenea, datorită faptului că sunt atât de moi, sunt și mult mai ușor de aplicat. Aceste creioane sunt mai mici, dar mai groase decât un creion obișnuit. Au un design foarte simplu dar fermecător după părerea mea, mă uit la ele și îmi vine să le folosesc toată ziua.

Cum se folosesc?

 

În mai multe feluri. Le puteți folosi uscate, adică ca pe orice creion obișnuit (cum am spus, sunt creioane cerate, deci fără apă arată… Ca și creioanele cerate obișnuite). Puteți să folosiți cipsuri de culoare, adică să tăiați bucăți din creion și să creați o paletă de culori, și să le folosiți ca pe niște acuarele obișnuite. (Sper că asta înseamnă cipsuri de culoare… ups. Beginner artist here). Sau mai simplu, să aplicați pensula direct pe creion și să pictați așa. Ce am mai încercat eu e să mâzgălesc cu creionul pe o suprafață de plastic și să iau culoarea cu pensula și să pictez așa, mi se pare o modalitate bună daca doriți să amestecați culori.

Pe ce hârtie se pot folosi?

 

Aș spune că depinde de preferințe mai mult. Totuși, dacă le folosiți uscate, aș recomanda o hârtie cu o textură foarte fină ca să creați straturi uniforme, dacă acesta este efectul pe care îl doriți, desigur.

Însă dacă vreți să le folosiți cu apă, recomand hârtie special făcută pentru tehnica udă. Deoarece chiar dacă folosiți hârtie care este destul de groasă, dar nu pentru tehnica udă, efectul nu va fii același iar creionul se va dizolva mai greu. Însă, cum spuneam, depinde doar de ce preferințe aveți, experimentați și vedeți cum vă place mai mult. De asemenea, creioanele arată foarte bine pe hârtie maro. Nu atât de bine pe hârtie neagră, totuși, am observat că nu sunt suficient de opace pentru asta.

Cât o să mă țină un creion până să am nevoie să îl ascut? Cum îl ascut?

 

Nu am avut încă nevoia să le ascut  și aș zice că țin destul de mult până să aveți nevoia să o faceți, însă nu le-am folosit non stop așa că depinde de cât de des le folosiți. Dar aș spune că nu ar trebui ascuțite prea des. De asemenea, creioanele nu au venit cu o ascuțitoare, și sunt foarte groase deci nu știu dacă există o ascuțitoare special făcută pentru ele sau ar trebui ascuțite cu un cuțit.. (Safety first! Dacă sunteți un copil vă rog să cereți ajutorul unui adult! NU vreau să vă răniți încercând să ascuțiți un creion cu un cuțit….)

Cum trebuie depozitate?

Creioanele sunt foarte moi, deci dacă le depozitați orizontal aveți grijă la vârf deoarece nu doar că se transferă culoarea ușor, ci se și distruge vârful ușor. Eu le depozitez orizontal, într-un borcănaș unde îmi țin mai multe materiale pentru desen și nu am avut vreo problemă. De asemenea aveți grijă să nu le țineți undeva unde este foarte cald deoarece se vor topi.

Părerea mea sinceră despre creioane? Merită să investești în ele? Clar! Sunt super faine, sunt atât de ușor de folosit și pot să fac un desen de care să fiu mândră foarte repede. E drept, sunt mai scumpe (123 de lei) însă chiar fac desenul mult mai distractiv. I-am lăsat și pe verișorii mei mai mici să le folosească, s-au distrat la maxim.

Creioanele sunt disponibile în 36 de nuanțe. (Dacă le cumpărați la bucată, însă cel mai mare set disponibil este doar de 24 de culori) de asemenea sunt 2 culori metalice pe care aș adora să le încerc.

Sper că acest articol v-a plăcut și că v-a fost de folos. Ne vedem data viitoare, bye-bye!

You may also like

Lasă un răspuns