Am testat produse Eladerm – A fost un mini-șoc


Te întrebi de ce am rămas șocată? O să îți povestesc imediat deoarece e o poveste. Mai întâi hai sa facem și noi o introducere decenta aici. Facem un review-uri azi la produsele de la Eladerm. Eu am testat apa micelara Micelium și crema de fata Hidraderm. Hai sa povestim mai multe în continuare.

Eladerm – cum am dat de acest brand

Pot sa va spun din experiența că e misto sa fii aceasta bloggerita și să ai logodnic care lucrează în farmacie. Nu de alta dar am ocazia sa vad produse noi ce intra pe piata și să fiu foarte curioasa despre ele.

Așa am aflat prima data despre apa micelară de la Eladerm. Nu mult mi-a luat să descopăr că sunt o companie noua pe piata, din Romania. Și cum mie îmi place să susțin brandurile autohtone, a fost clar că vreau sa le testez produsele. Sa vedem ce am testat deci.

 

Apa micelara Micelium

Făină și lunga povestea cu apa aceasta micelara. In primul rand, cine mă citește știe că am aceasta lene cronica atunci când vine vorba despre demachiatul cu loțiune sau orice altceva elaborat și prefer apa micelara. Tocmai de aceea am fost atât de curioasa sa o incerc pe aceasta. Dar acesta nu a fost singurul motiv. Vedeți voi, apa asta micelara e oarecum specială.

Când am fost la farmacie, acolo unde erau afișate toate sticlele cu apa micelara Eladerm, am observat că una este tulbure. De aici se trage și șocul meu în legătură cu acest produs. Am și întrebat surprinsă: dar cu asta ce s-au întâmplat? Am aflat atunci că în momentul în care este agitata devine tulbure, dar își revine în câtva timp.

Când am avut ocazia sa o testez, am profitat de oportunitate pentru a-i întrebă pe cei de la Eladerm, de ce apa lor micelara reacționează așa. Foarte profesioniști fiind mi-au dat și un răspuns. Se pare ca, daca am înțeles bine, concentrația de micelii (molecule adăugate în apă astfel încât aceasta să devină micelara) este cea maximă permisă pentru tenul uman. Am înțeles și mai bine asta cand mi-am amintit că aceasta apa micelara este un produs dermatocosmetic, aflat la granița dintre medicament și produs cosmetic. Deci faptul că devine tulbure nu înseamnă că e stricată și nu ar trebui să fie un motiv de îngrijorare.

Acum sa va spun și ce mi-a plăcut, și ce nu foarte tare. Apa micelara este foarte eficienta. Indeparteaza machiajul ușor, nu lăsa o pelicula lipicioasa. Nu conține parabeni sau conservanți ceea ce din nou îmi place. Practic își face foarte bine treaba.

Având un ten nu extrem de sensibil, eu nu am avut nicio problema cu faptul că are parfum. Acesta îi oferă o aromă plăcută, dar dacă ai tenul sensibil este bine sa iei in calcul acest aspect. Apa micelara poate fi folosita pentru machiajul ochilor cu mare atenție însa. Dacă intra in ochi o sa usture, si daca ai ochi sensibili o sa experimentezi o ușoara „burning sensation”, asa cum mi s-a intamplat mie.

Crema de față Hidraderm – Eladerm

Mereu sunt în căutarea unei creme de față hidratante. Îmi place să am mereu pielea tenului hidratată, să aibă un aspect plăcut și să fie fină. Tocmai de aceea am vrut să încerc crema Hidraderm de la Eladerm. Crema conține principiul activ Emolid CC care reduce pierderea de apă din piele și hidratează pielea în profunzime. Se folosește atât dimineața cât și seara. Mai conține și unt de Shea și unt de cacao.

Experiența mea cu ea a fost una foarte faină. Fiind cald afară, eu prefer să o folosesc doar seara, dar în fiecare dimineață mă trezeam cu un ten hidradat și luminos. Asta deoarece este o cremă destul de densă, și mi se pare prea mult pentru o zi călduroasă. Altfel se absoarbe foarte repede în piele. Are o aromă plăcută, și la fel ca apa micelară, conține parfum. Eu nu am avut însă probleme cu ea, nu mi s-a iritat pielea și nici nu am simțit usturime. Dacă ești în căutarea unei creme hidratante eficiente, asta cu siguranță o sa te ajute. O poți comanda de aici.

 

Cam atat pentru azi. Aștept păreri sau întrebări în comentarii. Pupici!

You may also like

Lasă un răspuns