Am testat produsele Green Lab Cosmetics – Nu mă așteptam la asta!

Sunt foarte mândră că am ajuns să scriu articolul acesta, deoarece am avut ocazia să testez produsele Green Lab Cosmetics pentru o perioadă de câteva luni. Cred că le am de prin vară și de atunci tot le-am folosit, astfel încât azi pot să scriu despre ele clar despre rezultate. Eu am încercat Laptele demachiant, Crema de zi și Crema de noapte. Sincer, nu mă așteptam să ajung la această concluzie. Dar hai să începem cu începutul.

     Green Lab Cosmetics – De ce sunt deosebite?

Green Lab Cosmetics este un brand care comercializează produse cosmetice fabricate în România. Mie îmi place mult să susțin branduri autohtone, de aceea voi scrie cu mare drag și despre aceste produse. Plus că mi se pare important ca atunci când găsesc produse bune din România să le susțin.

Cred că cele două cuvinte care descriu cel mai bine acest brand sunt: natură și inovație. Asta pentru că pun mare preț pe ingrediente care să provină din natură, iar produsele lor sunt realizate ținând cont de cele mai noi tehnologii. Astfel, este normal să te aștepți ca un asemenea produs să aibă și rezultate pe măsură.

   Green Lab Cosmetics – Ce înseamnă Pure Stem?

O să vedeți pe toate produsele lor, care nu sunt multe și îmi place asta, că apare „Pure Stem”. Ei bine acest termen vrea să spună că produsele conțin celule stem extrase dintr-o specie de trandafir care crește în Alpii elvețieni. De ce le-a atras această plantă atenția? Simplu. Deși crește la 3200 de metri altitudine, frunzele ei sunt veșnic verzi, indiferent de acțiunea razelor de soare sau a frigului aprig. Substanța care ajută planta să fie atât de trainică, se regăsește în produse, pentru a conferi longevitate și protecție tenului tău.


   Despre produsele Green Lab am mai scris aici


Green Lab Cosmetics – Laptele demachiant

Despre laptele demachiant vom vorbi prima data. În primul rând trebuie să recunosc, și care mă citiți știți deja, eu prefer apa micelară, din simplul motiv că sunt leneșă și apa micelară mi se pare ușor de folosit. Dacă este să vorbim despre eficiență însă, și acest lapte demachiant este foarte eficient. Este destinat tuturor tipurilor de ten și conține parfum, dar acesta este discret.

Din ce am văzut eu din ingrediente însă acesta nu conține acele celule stem. În schimb este îmbogățit cu ulei de sâmbure de struguri, unt de cacao, unt de shea, alantoina (substanță activă ce ajută la cicatrizare), și Vitamina E. Îmi place mult că vine într-un recipient cu pompiță și că îl pot folosi în mod igienic. Îmi place să mă gândesc la acest demachiant ca la o „gospodină” foarte conștiincioasă, gata să facă curățenie pe tenul tău cu multă eficiență.

A, și dacă la fel ca mine nu ești fan lapte demachiant, recent au lansat și apa micelară pentru ten sensibil, pe care m-aș bucura să o încerc și să vă spun părerile mele pe blog.

    Green Lab Cosmetics – Crema de zi și crema de noapte

Cremele astea două sunt „delish”. Astea sunt cele ce m-au surprins atât de mult. Îți zic și de ce. În vară când le-am încercat prima data, am strâmbat din nas pentru că mi s-a părut că sunt prea grase pentru mine. Dar I was so wrong! Sunt absolut fenomenale. Rar am mai putut să folosesc creme după care tenul meu să se simtă atât de bine. Tenul este hidratat, hrănit, pur și simplu îl simt sănătos și pielea rămâne foarte fină. 

Ce nu mi-a plăcut în primă fază este mirosul. Are un parfum ce seamănă cu cel de struguri… oarecum nu sunt sigură. Ideea e că m-am obișnuit cu el și nu mă mai deranjează deloc. Cel mai probabil se datorează faptului că ambele creme conțin ulei din sâmbure de struguri. Un alt lucru care mi-a plăcut mult este faptul că au dozator cu pompiță, care este ideal.

Ingredientele sunt un vis. Pe lângă celule stem care ajută mult la redarea unui aspect întinerit tenului, acestea mai conțin:

  • Resveratrol (substanță activă antiîmbătrânire)
  • Alantoină
  • Ulei din sâmbure de struguri
  • Vitamina E

Crema de zi are SPF 15, și ambele sunt potrivite pentru toate tipurile de ten. 

Produsele se pot comanda foarte ușor de pe site-ul lor la un preț bun. Cremele au un preț în jur de 48 de lei fiecare, iar demachiantele costă 26 de lei laptele și 23 de lei apa micelară.

Atât pentru azi. Dacă ai încercat aceste produse aștept un comentariu, sau dacă ai întrebări la fel. Pupici!

You may also like

Un comentariu

  1. Dragute rau desenele..in special ultima poza! 🙂
    Si mie mi-au placut produsele acestea. Micelara insa…are un miros ciudat…in rest, cred ca e ok. Am sa scriu despre ea.

Lasă un răspuns