Ce a fost în capul meu când am cumpărat asta?

 

Sunt sigură că ți-ai pus și tu întrebarea asta de mai multe ori. De fapt, indiferent că te uiți în dulap, în sertarul cu cosmetice sau în vitrina din bucătărie, o să găsești mai multe lucruri despre care ai putea spune: „ce a fost în capul meu când le-am cumpărat?”. O să vorbim despre trei lucruri care te fac să cumperi fără să gândești. La sfârșit poate o să fii mai atentă la ele pe viitor ;).

Cartea „Toți suntem ciudați” de Seth Godin o am de la Libris. Ea m-a inspirat să scriu articolul acesta. Practic cartea vorbește despre noile strategii de marketing care funcționează în prezent, și susține ideea că pentru a vinde azi este nevoie să exploatezi nișe, și că ideea sistemului comercial în masă este în plin declin. Cu asta în minte, uite ce te face azi să faci achiziții neînțelepte sau pur și simplu fără să îți dai seama.

Media, trenduri și alimentarea pasiunilor

Ceea ce vezi pe Internet, indiferent ca ești pe Facebook sau pe site-ul unei publicații prestigioase, este mult mai influențat de sistemul comercial decât îți poți da seama. Specialiștii în marketing au învățat să manipuleze subtil reacțiile și alegerile oamenilor, folosindu-se de mediile în care oamenii petrec cel mai mult timp. Reclama este atât de subtilă încât nici măcar nu o simți.

Mai mult decât atât, trendurile împreună cu pasiunile care se nasc în urma lor, sunt alimentate de media, pentru a te determina să cumperi mai mult. O să dau un exemplu simplu. Isteria Holo! În momentul în care o tipă din Canada a postat pe YouTube mai multe videoclipuri în care își declara dragostea pentru efectul holografic, oamenii au început brusc și inconștient să aibă aceiași apreciere pentru acesta. Specialiștii în marketing au ghicit un mare potențial din asta, motiv pentru care mai multe companii au început să scoată pe piață obiecte, haine, cosmetice cu atributul „Holografic” în dreptul numelui produsului. Acesta este motivul pentru care ai acum în garderobă cel puțin o haină sau o pereche de încălțăminte cu aplicații holografice. Sau ai început chiar să începi să colecționezi obiecte cu efect Holo. Deci ai dezvoltat o pasiune.

Adevărul este că, dacă nu ar fi apărut pe piață toate obiectele cu atribut HOLO, pasiunea ta nu ar fi existat, și în momentul în care vor înceta să fie produse, pasiunea ta va dispărea cu totul. Moment în care te vei întreba: „Ce a fost în capul meu când am cumpărat asta?”

     Dulcea amorțire și amăgire a sentimentelor

Când ești cel mai dispus să dai mulți bani pe lucruri care evident nu valorează atât? Simplu. Când îți iei suveniruri. Turismul este susținut în mare parte de suveniruri. În momentul în care vizitezi un loc străin, mintea ta intră într-un dubios proces de amorțire de îndată ce pășești într-un magazin de suveniruri. Ajungi să cumperi obiecte care nu îți plac, fără scop practic, și care costă stupid de mult din pur sentimentalism. Ca să ai ceva să îți aducă aminte.

Scuza ridicolă, dar valabil acceptată. O excursie sau vacanță are mereu un impact mare în conștiința ta, motiv pentru care nu ai cum să o uiți. Faptul de a cumpăra ceva care să îți aducă aminte este o scuză inventată și folosită în continuare din simplul motiv pentru că sună mai bine decât: „Cumpăr asta doar pentru toți ceilalți turiști o fac, și pentru că mă face să simt că aparțin unui grup superior: grupul oamenilor care își permit să cumpere suveniruri scumpe”. La urma urmei, dacă ai căuta doar un obiect ca să îți amintească de un loc, e de ajuns să iei o piatră de pe drum, o frunză pe care să o presezi sau o crenguță.

     Cumperi pentru că poți

Uneori cumperi doar pentru că poți. O cutie de metal la doi lei? Ce contează dacă am sau nu nevoie, e doi lei, o cumpăr pentru că pot. Pornirea aceasta de achiziționa lucruri doar pentru că poți este evidentă mai ales în cazul oamenilor care au prins regimul comunist. Probabil ai observat la părinți, cumpără acum pentru că atunci nu puteau. Astfel ajung să cumpere mult mai mult decât au nevoie pur și simplu pentru a-și reconfirma faptul că pot.

E la fel și pentru tine. Ai cumpărat bluza aia dintr-un second hand acum doi ani și nu ai purtat-o niciodată. De ce ai cumpărat-o? Pur și simplu pentru că ai putut. Știai din start că nu o vei purta, dar totuși, cine poate să te oprească. Chilipirurile sau iluzia chilipirurilor mai bine zis, este una din strategiile care vând cel mai bine. Vânzătoarele din magazinele de haine știu cel mai bine să exploateze senzația de chilipir: „Calitate la așa preț nu mai găsiți, și acuma oricum… pentru 10 lei ce mai stai pe gânduri”. E suficient să îți zică asta și ai și cumpărat ce voia. Obiectul îi iese din magazin și intră în colecția ta de obiecte la care te uiți și zici: Ce a fost în capul meu când am cumpărat asta?

Cartea pe care am menționat-o la început este cel puțin interesantă și o poți citi lejer în maxim 2:30. Este destul de captivantă și bine scrisă pentru a te ține curios și la sfârșit nu poți spune că ai citit-o degeaba. Este de la Editura Baroque Books and Arts (my fave!), și pe lângă un conținut de calitate, nu am cum să nu menționez (iar) cât de bine arată coperta. Costă 25 de lei online și are 120 de pagini și o găsești la categoria Hobby Practic.

Deci, ce a fost în capul tău când ai cumpărat aia?

 

 

You may also like

Un comentariu

  1. Am inceput acum vreo doi, trei ani sa nu-mi mai cumpar ceva de care nu am nevoie. Mi se intampla sa merg prin supermarket cu o lista de cumparaturi si sa ajung acasa cu altceva. Gata. M-am vindecat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *