Dacă nu îți place istoria trebuie să citești cartea asta

 

Nu prea a existat mare diferență între istorie și matematică pentru tine. Practic ambele au niște numere și litere aiurea pe care nu ai de gând să le reții. Ești sau ai fost genul de persoană care atunci când venea ora de istorie venea și Moș Ene pe la gene, ori proful putea pur și simplu să predea ora în chineză, pentru tine era tot una. Dacă istoria ți se pare una din cele mai plictisitoare lucruri pe care a trebuit să o înveți sau să o înțelegi vreodată, e musai să citești cartea asta.

Care carte? Regi, războaie și cocote de Cristoph Schulte-Richtering, o cu un nume la fel de mare cum este și umorul lui. De ce îți recomand cartea asta? Cum ar fi fost dacă în loc să îți predea un șir de ani cu cea mai mare sobrietate posibilă, profesorul tău ar fi luat istoria peste picior. Ar fi tratat în glumă fiecare eveniment important și ți-ar fi explicat cu mult umor cum, ce a făcut nenea moș mare acum 1000 de ani, are legătură cu motivul pentru care tu bei Coca-Cola azi.

De aceea este cartea asta atât de cool. Citești despre istorie și ai impresia că te uiți la un episod dintr-o telenovelă, ori că urmărești un film cu proști. Autorul acesta cu nume complicat, reușește să explice stupid de simplu și de fermecător cele mai complexe evenimente din istorie. Și cea mai bună parte e că nu îți cere să reții ani sau nume complicate. Trebuie doar să te distrezi citind despre istorie, și este foarte ușor.

E suficient să te uiți la titluri: „William Shakespeare – Mai tare decât Counterstrike”, „Ludovic al XIV-lea și societatea de curte – Regele face pipi”, „Coloniile germane – Un cârnat cu lapte de cocos, vă rog!”. Și în stilul titlurilor sunt construite și textele. Am râs cu lacrimi când autorul a început să compare personajele din „Cântecul Nibelungilor” cu actori consacrați gen: Brad Pitt, Jenifer Aniston, Orlando Bloom, Angelina Jolie, etc. E caterincă pe bune și o să îți placă la nebunie.

Nu se concentrează doar pe principalele evenimente din istorie. Din când în când îți mai prezintă și câte un personaj dubios din istorie care a reușit cumva să inventeze mare lucru. Modul în care le prezintă viața este de-a dreptul ilar și delicios.

Plus că are o copertă așa de faină!! Bun, cartea o am de pe Targulcărții.ro, și face parte din colecția Baroque, Books and Arts, colecție care are niște cărți bijuterie, pe care le veți mai vedea la mine pe blog. Gasiți cartea la reducere, la doar 30 de lei, are 320 de pagini și este absolut superbă.

You may also like

15 comentarii

  1. Chiar daca nu am fost niciodata fan inrait istorie, m-am chinuit in anii de liceu sa retin date importante, ani semnificativi si alte detalii de genul. Insa cartea asta, si felul in care e scrisa – asa umoristic si facand comparatie cu Brad Pitt si Jolie – chiar mi-a starnit interesul acum. Iubesc cartile amuzante, care ma fac sa rad cand le citesc!

    1. Ioi e geniala cartea! Eu sunt fan istorie, dar cartea asta e ceva… Ma mir ca nu vorbeste mai multa lume despre ea.

  2. Secretele creierului uman m-ar atrage și pe mine 🙂
    Despre cărțile istorice, nu pot spune că sunt fan, clar anii nu îi rețin, dar mi-ar face plăcere să descopăr câte un personaj istoric descris frumos și pus în valoare prin acțiunea cărții.
    Mulțumim de recomandare.

  3. O abordare noua care pare foarte interesanta, nicidecum anosta, asa cum am perceput eu istoria in scoala.

Lasă un răspuns