Curcumin95.ro – Leacul de care aveai nevoie încă de ieri

Dacă ești ca mine și tu crezi că natura e cel mai bun medicament. Mereu încerci să previi sau să tratezi orice afecțiune ai apelând la leacuri „băbești”, la plante medicinale, la extracte din plante care s-au dovedit a avea efecte deosebite asupra sănătății. Azi o să îți prezint un astfel de leac, îi spun leac pentru că medicament sună prea „chimic”. Vorbim despre Curcumin și vei afla împreună cu mine ce este Curcuminul, la ce e bun, și mai ales unde îl găsești și cum trebuie administrat astfel încât să apară efectele dorite.

    Ce este Curcuminul?

Când am început să mă documentez pentru acest articol nu aveam nicio idee despre ce este Curcuminul, dar îmi pare foarte bine că m-am interesat, pentru că am dat de informații care merită să fie împărtășite.

Curcuminul este un extract care provine din planta numita Curcuma sau Turmeric. Din aceasta planta este produsa făina de turmeric care este unul din cele mai folosite condimente în India. Este o planta înrudită cu ghimbirul și, relativ recent, s-a descoperit că nu are doar proprietăți gastronimice ci și medicinale.

La momentul actual este cea mai cercetată substanță naturală. Cu mii de studii științifice în spate, s-a descoperit că Curcuminul este eficient în prevenirea și tratarea a numeroase afecțiuni. Este foarte probabil ca tu sau cei din jurul tău să suferiți de cel puțin două din aceste afecțiuni.

Cum te ajută Curcuminul?

Curcuminul este cel mai bun antiinflamator natural, dar și un foarte important antioxidant. Pe lângă acestea, această substanță mai este eficientă pentru următoarele afecțiuni:

– Gută
Alergii, Astm, Bronșită 
– Cancer
Depresie – unde țin să menționez că s-a demonstrat a fi la fel de eficient ca și Prozacul
– Helicobacter Pylori
– SIDA
– Osteoartrită
– Boli Neurodegenerative
– Boli inflamatorii intestinale
– Articulații
– Psoriazis
– Artrită Reumatoidă
– Afecțiuni hepatice și biliare
– Susține oamenii sportivi și activi
– Susține sănătatea sistemului cardiovascular

    La ce trebuie să fii atent când alegi un tratament pe bază de Curcumin?

Deși nu te-ai aștepta, industria farmaceutică poate fi foarte înșelătoare, chiar și atunci când vine vorba despre remedii naturiste. De aceea este important sa te informezi foarte bine cu privire la un produs, și mai important să știi ce atribute trebuie să aibă un produs eficient. Dacă nu știi aceste informații nu e nicio problema. Și eu am fost la fel, dar informațiile ce le-am aflat de pe site-ul www.curcumin95.ro face o treabă excelentă în a te educa cu privire la modul de funcționare al suplimentelor alimentare, în special cele bazate pe Curcumin.

Concentrația substanței active

În primul rând, e necesar să înțelegi că simpla consumare a condimentului din care e extras Curcuminul nu o sa te ajute la mai nimic. Pentru a avea un efect ar trebui să consumi trei linguri de turmeric în fiecare zi, ceea ce ar fi, pe lângă foarte greu de realizat, și periculos întrucât turmericul conține și substanțe care, în cantități mari, se pot dovedii dăunătoare. Așadar varianta aceasta cade.

Când alegem un produs pe baza de Curcumin este foarte important să verificăm dacă regăsim formularea „Extract standardizat”. Pe lângă această formulare, care este o asigurare a calității substanței active, e important să ne asiguram că ea se regăsește în concentrație de 95%. Altfel, luăm tratamentul degeaba.

     Absorbția

Cu toate că este un leac minune, Curcuminul are marele defect de a nu fi absorbit suficient de organism. Această problemă se rezolvă ușor dacă alegem un produs care are și piperină în compoziție. Piperina este un extract din piper și este esențială în absorbția Curcuminului. Atenție însă la produsele care au o concentrație mica pe piperină împreună cu Curcumin. Acestea au valoare nulă. Pentru o absorbție optimă este esențial ca și piperina să fie un extract standardizat, cum este BioPerine, și să se regăsească tot în concentrație de 95%.

   Doza administrată

Doza zilnică recomandată este de 1g. Din nefericire, majoritatea produselor care au „curcumin” pe ambalaj oferă doar un dozaj de 40,50 de mg, ceea ce nu ajută la nimic.

Veți spune că e greu să găsiți un astfel de produs. Ei bine, eu am făcut munca grea pentru voi și l-am găsit. Este vorba despre Iana Life – Curcumin95&BioPerine care s-a dovedit a fi cel mai bun produs de pe piață, și pe care îl puteți comanda de aici. Cu siguranță veți găsi cel mai bun raport calitate/preț de pe piață.

Acestea au fost informațiile pe care am dorit să vi le împărtășesc azi. Sper să vă fie de mare folos. Sunt curioasă dacă ați folosit vreodată un tratament pe bază de curcumin. Ne vedem în comentarii!

 

You may also like

16 comentarii

  1. Si eu am ramas uimita despre acest produs. Stiam despre turmenic( curcuma) si il foloseam in bucatarie, dar iata ca pentru un scop medical e nevoie de mai mult si aici apare acest Iana Life – Curcumin95&BioPerine

  2. Eu stiam de cativa ani de curcumin ca e un bun antitumoral si citisem multe despre proprietatile lui extraordinare. Acum am inceput sa il iau si eu pentru o alta problema de sanatate.

Lasă un răspuns