Idei de amenajari interioare – Ajutor, redecoreaza-ma!

      Vrei să iți renovezi casa și cauți idei de amenajări interioare? Casei tale îi este rușine cu modul în care arată? Urlă din fiecare colț: Ajutor!!! Redecorează-mă? Cu toate astea habar nu ai ce înseamnă să îți amenajezi casa? Ei bine, ai ajuns în locul potrivit. Ce să vezi, nici eu nu am știut de aceea am făcut munca grea pentru tine și azi voi fi ghidul tău.

     Vine un moment în viața fiecărui om când…… ți se strică robinetul. Pe bune, la un moment dat robinetele se strică. Știu… și eu am rămas șocată. Adică știu și eu că se strică lucruri: televizorul, calculatorul, telefonul, se rupe masa, se sparge geamul, dar în viața mea nu m-aș fi gândit că robinetul se poate strica. Ce să vezi e metal și el, ruginește săracu’. Așa că m-am văzut nevoită să îmi caut robinet nou. Cum eu sunt fan cumpărături online, am zis să caut acolo. Caut, intru pe Evivo.ro, rămân șocată (din nou).  Poză, robinet frumos, nume produs: Baterii sanitare de baie și bucătărie. Stai ce? Baterie sanitară?… . Ești nebun? Adică robinetul are și el nume fancy. Mă și imaginam cum îi întrebam pe prieteni: „Ummm…unde ai și tu o baterie sanitară, vreau să mă igienizez pe mâini?”

Dar asta nu e tot. Mă uit, cercetez ce opțiuni am, ca un om responsabil ce sunt. Nu cumpăr primul lucru ce îl văd. Derulez în sidebar ce să vezi: Baterii și accesorii RETRO. Asta m-a omorât. Voi știți că sunt vintigoasă și ador tot ce e din altă eră (pentru că atunci aș fi vrut să mă nasc), așa că nu mi-a venit să cred. Găsesc modele faine. Mie îmi amintesc de robinetele din spitalele de pe vremuri. Îți dai seama, vin prietenii la mine:

 – Unde pot să mă spăl pe mâini?
 – Poți să te igienizezi la bateria sanitară din baie…. e vintage.

    Așa, cu robinetul am rezolvat, dar ce să vezi că parcă mi-ar trebui și o chiuvetă nouă, că asta s-a cam pătat și e așa plicticoasă. Clar îmi iau și cu chiuvetă, să meargă cu bateria sanitară. Caut chiuvetă găsesc: chiuvetă bucătărie granit. Eu aveam INOX, dar se spune acolo că pe astea din granit nu se depune calcarul, că au strat antibacterian, deci sunt și mai SF așa, merge și din granit. Dar văd „chiuvetă bucătărie compozit”. Zici că citeam în chineză. Ce minune mai e și granitul compozit? Așa că, dragă românaș habarnist, îți spun eu, adică tanti Wikipedia:

Materialul compozit reprezinta un ansamblu de materiale distincte, care are caracteristici pe care nu le detin materialele constituente în parte. Aceste materiale au fost dezvoltate în industria aerospațială, din necesitatea controlării și îmbunătățirii proprietăților materialelor, în conformitate cu cerințele impuse de destinație„.

 V-am spus eu că e SF. În cele din urmă am înțeles eu că astea din granit compozit sunt mai ușurele așa, deci mai ușor de cărat ceea ce e foarte bine.

    Dacă tot făceam acest demers de cercetare în urma hoinăriri pe acest site, m-a apucat setea de cunoaștere. Așa că am zis să mai văd ce mi-a mai ascuns universul atâția ani de zile. Ce să vezi: paneluri de duș cu hidromasaj. Adică ce? Paneluri de duș? Da dragă, adică există niște chestii verticale de ți le lipești pe perete în cabina de duș și astea au trei locuri din care iese apa (și mai SF).

 Unul din aceste jeturi îi ajunge la un adult la nivelul zonei lombare. Am căutat și eu ce e hidromasajul ăsta și de ce e așa de mișto. Am aflat că e foarte bun pentru persoane care au probleme cu coloana, mai ales dureri în zona lombară pentru că îți masează zona și după duș nu mai umbli îndoit. Când am aflat m-am și hotărât, panelurile astea sunt prea mișto ca să nu am și eu unul. Mă gândesc că ăsta arată șmecher: Panel de duș cu hidromasaj negru.

   Mă mai uit așa prin baie, parcă ar trebui să îmi schimb ceva accesorii, mai bine zis să mai adaug. Ar fi drăguț să am și eu de ce să îmi atârn prosoapele, nu tot pe calorifer. Să am și eu o săpunieră din aia mișto de o prinzi de perete, și parcă și un suport de hârtie igienică ar fi necesar. Astea oricum nu pot fi așa scumpe așa că hai să căutăm. Găsim modele drăguțe, clasice, futuriste, ce vrei tu. Dar stai, ce îmi văd ochii? Accesorii pentru baie retro? Adică pot să îmi asortez suportul de hârtie igienică cu robinetul. Mama… toată baia mi-o fac vintage. Îți dai seama, vi la mine frumos, secolul 21, vrei și tu să faci numărul 1, te duci îl faci în secolul 19, așa mai cu stil.

   Deci cam așa m-am gândit eu să amenajez o parte din casă. Sper că v-ați distrat citind articolul, sper că ați și găsit ceva idei de amenajări interioare, că doar nu am stat degeaba sa scriu ditai articolul pentru voi, și să îl corectez, și să îl fac să și arate frumos. Așa că nu vă zgârciți, lăsați în comentarii ce părere aveți despre alegerile mele. De asemenea, voi știați ce înseamnă baterie sanitară? Ne vedem în comentarii. Pupici!

You may also like

11 comentarii

  1. mie-mi place si ideea de nou, dar si cea de vintage. adevarul e ca o baie vintage… chiuveta mai fistichie, un dulapior mai vechi, redecorat frumos, in stil clasic, o cada d-aia pe mijloc, nu zidita, nu stiu cum ii spune, o perdeluta frumoasa la geam… arata altfel!

  2. Imi plac bateriile de baie mai diferite dar asta iseamna ca si designul baii sa fie adecvat. Momentan am niste baterii normal dar mi-as dori mult sa imi redecorez baia dupa tendintele actuale sau dupa ideile mele de acum

Lasă un răspuns