Ştii momentul acela pe care l-ai repeta la nesfârşit?

  Salut dragele mele! Putea să treacă octombrie şi eu să nu vă povestesc despre luna mea preferată? Nu, nu putea. Toamna este anotimpul meu preferat, iar luna octombrie este „miezu”. Iubesc toamna pentru că e foarte darnică. Deşi este anotimpul în care oamenii spun că moare natura, eu consider că abia toamna, natura este mai vie ca niciodată. Este darnică nu doar pentru că ne bucurăm de „mere, pere în panere”, ci pentru că ne oferă un spectacol de culoare şi arome. Dacă e să mă întrebaţi pe mine, natura nu ar putea să moară mai frumos de atât.

    Vreau să vă împărtăşesc motivul pentru care aştept toamna aşa de mult în fiecare an. În fiecare toamna, există un moment în care pot spune că totul e perfect, un moment de echilibru absolut, un moment pe care îl aştept, îl vânez, îl savurez şi îl îngrop în mintea mea, la fel cum face un căţel cu osul lui, pentru a putea să îl dezgrop mai apoi când mă loveşte gerul iernii sau dogoarea verii.

Sursa: toteubazuza.wordpress.com

   După cum poate ştiţi, eu fac mult voluntariat. În momentul despre care vă vorbesc tocmai mă întorceam dintr-un sat vecin. Parcursesem pe jos aproximativ 5 km pentru a ajunge acolo şi urmam să parcurg aceeaşi distanţă pentru a mă întoarce. Era ora 17 şi deja soarele apunea. Trebuie să menţionez că locuiesc în Maramureş şi nu cred că mai pot găsi un asemenea apus altundeva în ţară. În acea seară, apusul a făcut se pare o înţelegere cu culorile toamnei, pentru a se asorta de minune cu peisajul. Cerul era pictat într-un roşu aprins urmat de un degrade perfect de potrocaliu, întrepătruns de nuanţe de roz şi galben.

Sursa: paladeirina.wordpress.ro

  
    Acum vreau să închideţi ochii şi să vă imaginaţi. Staţi… asta nu poate să funcţioneze, nu aţi putea citi. Ok, nu închideţi ochii, închideţi uşa, muzica, spuneţii vecinei să nu mai zbiere, dacă vă ajută stingeţi becul… deschideţi ochii minţii. Acum călcaţi pe urmele mele. Sunteţi înconjuraţi de natură, pădure, multă pădure. Coborâţi încet o pantă şi aveţi în urechi melodia preferata (în cazul meu Byron – 1,2,3). La un momet dat, vedeţi în dreapta voastră o cultură de afini. Frunzele sunt roşii iar ochii se scaldă în admiraţie. Simţiţi o mângâiere răcoroasă, delicată şi foarte puţin înţepătoare pe obraji. Închideţi ochii şi inspiraţi adânc. Simţiţi miros de toamna, de seară şi o foarte discretă aromă de fum, deoarece oamenii au început să ardă frunzele.

Sursa: turismmaramures.ro

   Cum vi se pare? La final simţi pace, linişte, libertate, stisfacţie. În acel moment eşti cu adevărat fericit. Te gândeşti cât eşti de privilegiat pentru că, în acelaşi moment, alţi oameni sunt la muncă, în trafic, aleargă grăbiţi copleşiţi de stres. Dar tu eşti acolo, eşti în armonie cu toate elementele din jurul tău şi pare că nimic nu poate distruge asta. Ai putea să stai acolo cu orele, ai putea să trăieşti aşa o viaţă şi nu te-ai plictisii. Spuneţi voi, nu merită repetat acest moment? Nu merită să aştepţi fiecare toamnă doar ca să poţi să experimentezi aceste câteva clipe?
   

     Care este momentul pe care voi l-aţi repeta la nesfârşit? Să fie acea oră în care v-aţi jucat cu copiii şi vă îmbătaţi în râsetele lor? Acel moment în care aţi primit primul 10 şi aţi simţit că lumea este o carte deschisă? Sau acel moment în care savuraţi ceaiul, prăjitura, mâncarea, cafeaua sau iaurtul vostru preferat?

    Oricare ar fi, vă invit să vă înscrieţi momentul preferat aici. Împreună cu cei de la Danone alcătuim o „culegere” de momente preferate. Contribuiţi şi voi şi veţi fi înscrişi într-un concurs foarte drăguţ. De asemenea, aştept momentele voastre preferate în comentarii. Sunt tare curioasă care sunt acestea. Vă pup!

You may also like

Un comentariu

Lasă un răspuns